Economia Spaniei

După marea creștere economică de la sfârșitul anilor 1980, economia spaniolă a intrat în recesiune în anul 1992. Odata cu intrarea Spaniei în Comunitatea Economică Europeană, predecesoarea Uniunii Europene, la 1 ianuarie 1986 a devenit necesara deschiderea economiei, modernizarea industriei, îmbunătățirea infrastructurii și revizuirea legislației economice, pentru a îndeplini cerințele Uniunii Europene. Făcând acest lucru, Spania a accelerat creșterea Produsului Intern Brut, a redus datoriile publice, rata șomajului a scăzut de la 23% la 15% în 3 ani și a redus inflația la mai puțin de 3 %.; cele mai importante provocări pentru economia spaniolă sunt reducerea deficitului public, o reducere mai mare a ratei șomajului, reformarea legilor muncii, reducerea inflației, creșterea randamentului productivității și creșterea nivelului Produsului Intern Brut pe cap de locuitor.
Economia se redresează începând cu 1995, datorită creșterii încrederii consumătorilor si a consumului privat, desi această creștere a fost mai mică în ultimii ani. Șomajul încă reprezintă o problemă pentru spanioli - în 2005, rata șomajului era de 8,5% - cu toate astea, cifra respectivă demonstrează o situație mai bună fată de nivelele anterioare. Devalorizarea pesetei de-a lungul anilor 1990 a făcut mai competitive exporturile, dar forța de care a dat dovadă moneda euro de cand a fost adoptat (la sfârșitul lui 2003, un euro avea ca echivalent 1,25 dolari) a provocat îndoieli in legătură cu posibilitatea ca prețurile să fie prea înalte pentru cumpărătorii străini. Acest fapt s-a văzut compensat de către facilitățile comerciale între țările din zona euro.
O problemă cronică in Spania este aceea a creșterii excesive a prețului locuințelor, datorată speculei imobiliare generalizate, modei celei de a doua locuințe, turismului rezidențial masiv de britanici și germani, spălării banilor de către mafii, creșterii populației datorită imigrației, a măririi finanțării primăriilor etc.

•